28

am visat marea acum doua zile. pana azi am incercat sa asimilez tot; am reluat de mii de ori in gand imagini si trairi pana cand le-am gasit un loc in bolnavul atriu stang. da, intotdeauna am fost stangace si de multe ori prefer sa imi ascund si mie adevarul si sa-mi spun:" esti ambidextru". adevarurile elementare ies prea rar la suprafata.
marea era mare, prea mare ca sa incapa in minte, palma sau suflet. era alba si gri si albastra; deloc verde si deloc neagra. marea era trista, parca la fel de trista ca mine, dar mult mai puternica si mai generoasa. marea era mare. si mi-a zambit, desi era la fel de trista ca mine si m-a alinat si mi-a luat din durererea, care era atat de mare, incat nu o mai distingeam de tristete. cum mi-am dat seama ca durerea a disparut? simplu. dupa ce marea a luat-o, mi-a ramas doar trist, cu nuante de nostalgie si bucurie, legate de soarele care nu stralucea, dar de a carui existenta marea ma facuse constienta.
"infinitul e prea putin", mi-am zis. cand am vazut marea, ma simteam ca in fata unui ecran imens de cinematograf din care ieseau valuri sa-mi arunce sare pe suflet, sa se dezghete, sa nu mai fie amortit. sinceritatea sentimentului de tristete frumoasa, de blandete si de miracol alb e mai mult decat infinit.
"infinitul e prea putin", mi-am zis. si marea era mare si sincera.

alexandria

de mentionat ca in acest post apar cuvinte imprumutate de la nina cassian, din motive de obsesie pura fata de o anumita scriere a ei si interpretare unui OM veritabil a acestei scrieri.

Pasari galbene si pesti turcoaz, stropi de ploaie albi si cerul mov, sentimente carora li s-a permis sa ramana de-oparte,intr-un colt alabstru. Trist, pentru verde nu ramane loc. Un chip oglindit intr-o apa limpde prefacandu-se ghidus sau fericit sau diferit sau... altfel. Singur a ales sa il doara, ba chiar si-a dorit asta. Intr-o zi s-a uitat in oglinda si si-a spus: "o sa fac tot ce-o sa pot ca sa ma doara!Si-o sa ma doara!" Singur si-a trimis sentimentele la colt si singur l-a vopsit albastru. In urmatoarea zi si-a dorit ca pasarile sa fie galbene si-au fost. O zi mai tarziu a descoperit ca pestii sunt turcoaz si ca-n buzunarul din fata al ghiozdanului locuia un pinguin mic. A zambit pentru o clipa, apoi, dupa ce s-a trezit, a observat ca visul s-a transformat in realitate. Pe geamul lui curgeau rauri albe. Ploua. S-a uitat la cer si contrastul i s-a parut familiar. Cerul era mov. Mai ramasese soarele care inca stralucea, si vantul pe care nu-l simtise niciodata altfel. S-a uitat in jur si si-a dat seama ca nu mai ramasese loc pentru verde. S-a intors la oglinda si a spus:" Am facut tot ce-am putut ca sa ma doara si m-a durut! Ce mandru am fost de atata durere.. Jur pe plamanii bolnavi ai iubitului meu si pe sufletul maicamii ca nu ma putea durea mai mult. De unde stiu? Alfel m-ar fi durut mai putin sau diferit sau.. ALTFEL!"
S-a intors la geam si-a vazut ca pasarile sunt galbene, pestii turcoaz, stropii de apa albi, cerul mov si nici un pic de loc pentru verde. Sentimentele il asteptau cuminti in colt. Si totusi zambeste. E soare afara.

despre titlu

pentru inceput totul a pornit de la chilian, cred.. am vrut sa vad pe youtube clipul "chiar daca" si dupa ce am terminat de vizionat mi-a aparut in dreapta ecranului ceva legat de videoclipul celor de la vama: "pe sarma". din curiozitate am clickuit pentru ca era tot o animatie, dar s-a dovedit a fi o emisiune la nasul in care tudor chirila vorbea printre altele si despre blogul lui, chestiune care mi-a trezit interesul sau, mai bine spus curiozitatea(motivul, intr-un post urmator). ideea e ca am citit toate posturile lui(parerea,de asemenea intr-un post viitor). unul dintre ele vorbea despre opinia mihaelei radulescu despre bloguri apartinand persoanelor peste 30 de ani si, evident, parerea lui tudor chirila despre asta. prietenii stiu de ce a trebuit sa scriu o introducere atat de lunga:)). de fapt de la acest post a inceput totul. n-am fost niciodata de acord cu ideea de blog, de jurnal online, in care se presupune ca iti poti scrie cele mai intime si mai sincere ganduri ca oricine sa le poata citi, vedea, comenta, judeca etc.. si totusi, mi se pare un soi de test de sinceritate, daca scrii un blog inseamna cu certitudine ca ai ceva de aratat, de imbunatatit, de schimbat,un adevar al tau de impartasit. oare putem sa fim sinceri pe net fata de oameni pe care nu ii cunoastem? asta desigur in cazul in care blogul nu are alt scop decat cel de jurnal online. imi doresc sa vad cat de sincera pot fi cu mine insami si cu voi oamenii care acceseaza site-ul, nu astept nimic de la voi nici critici, nici pareri, dar imi doresc ca ele sa existe, imi doresc sa comentati sa impartasiti si poate, in timp, nu va mai fi doar blogul meu. deocamdata ramane testulmeudesinceritate.:)